How Do You Know 2010 Online Subtitrat


Lisa (Witherspoon) este o femeie ale cărei abilităţi şi preocupări atletice reprezentau pasiunea vieţii ei, pentru că a practicat sportul din fragedă copilărie. Când ea se trezeşte însă eliminată din echipă, toate reperele care i-au jalonat anterior viaţa, dispar în neant. Neştiind încotro s-o apuce, Lisa se îndreaptă şovăielnic spre o viaţă de om obişnuit. Aflându-se în această stare imponderabilă, ea se simte atrasă de Matty (Wilson),un jucător renumit de baseball, un afemeiat şi un egoist – un fel de narcisist cu un oarecare cod al onoarei.

George Madison (Rudd) este un businessman onest, a cărei relaţie complicată cu propriul său tată, Charles (Nicholson), ia o altă turnură când George este acuzat de o infracţiune financiară, deşi el nu se simte vinovat cu nimic. În condiţiile în care se vede în pericol de a fi aruncat în închisoare, onestitatea, integritatea şi optimismul incurabil al lui George par a fi singura cale de a-şi păstra sănătatea mintală.

Înainte ca relaţia Lisei cu Matty să prindă rădăcini, ea îl întâlneşte pe George pentru prima oară în cea mai rea seară din viaţa lor: Lisa a fost dată afară din echipă, iar el ar urma să intre la răcoare. Când toate par a se prăbuşi în jurul lor, ei descoperă că totuşi viaţa le mai poate oferi ceva frumos.

Columbia Pictures prezintă o producţie Gracie Films, un film de James L. Brooks, Cum ştii dacă ai noroc?. În rolurile principale joacă Reese Witherspoon, Owen Wilson, Paul Rudd şi Jack Nicholson. Alături de ei apare de asemenea şi Kathryn Hahn. Filmul este scris şi regizat de James L. Brooks. Producţia le aparţine lui James L. Brooks, Paulei Weinstein, lui Laurence Mark şi Julie Ansell. Producătorii executivi sunt John D. Schofield şi Richard Sakai. Directorul de imagine este Janusz Kaminski. Scenografia este semnată de Jeannine Oppewall, iar montajul de Richard Marks, A.C.E. şi Tracey Wadmore-Smith A.C.E. Designerul de Costume este Shay Cunliffe. Muzica e compusă de Hans Zimmer.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu postati comentarii care contin expresii vulgare sau rasiste. aceste comentarii nu vor fi aprobate.
De asemenea, vor fi respinse comentariile care contin greseli gramaticale de orice natura.
Va rugam NU folositi litere mari in exces ("Caps Lock"); NU folositi semne de punctuatie in exces.

-->